Servicii medicale si psihologice

 

Copilul si despartirea parintilor

Oare unde este ascuns acel buton care poate transforma durerea unei despartiri in echilibru si ordine?
Vom vedea cateva situatii tipice care fac dificila viata copilului unui cuplu care divorteaza. Si, poate vom gasi si posibilitatea unor solutii.

Situatie tip "Ana Karenina"

Divortul s-a pronuntat si tatal, care a primit copilul, nu te mai lasa sa-l vezi. Problema este ca tu esti cea care ai plecat de acasa, uitand pana si de copil, in incercarea ta de a te smulge din lipsa de sens, din spatiul unde te simteai un obiect, din deruta in care intrase existenta ta. Ai fugit manata, la fel ca eroina lui Tolstoi, de speranta ca poate o noua iubire ar da un sens nou vietii tale. Acum insa, esti sfasiata de sentimentul de vinovatie, de dorul sfasietor de cel mic, mai ales ca nu ti se permite, ba chiar ti se interzice sa-l intalnesti, sa-l vezi de aproape, sa-i vorbesti, sa-l atingi, sa-l imbratisezi...

Unde s-a gresit?
Desigur, nu in despartirea in sine. Insa ceva din tensiunea care a impins eroina sa se rupa cu orice pret din situatia lipsita de sentimente in care traia a produs un prim pas gresit: acela de a nu lua in calcul conditia copilului. Cui ramane el, cum va creste si ce va simti, lipsit fiind de prezenta si afectiunea materna? In plus, plecarea ca o fuga personala a dat posibilitatea celuilalt parinte sa invoce statutul de parinte unic in cresterea copilului si implicit sa ceara decaderea ta din drepturile materne.

Cum se putea rezolva?
Este important ca, dincolo de sentimente, disperare, dorinta proprie de a te elibera din lanturi si de a restabili echilibrul propriului tau univers, sa te gandesti rational la toate consecintele si, anticipand impasurile banuite si nebanuite in care vei intra, sa nu te pripesti, sa nu iei decizii irationale si, la nevoie, chiar sa te sfatuiesti cu specialisti in drepturile mamei, astfel ca plecarea sa nu fie o fuga disperata, iar divortul sa-ti dea posibilitatea, in cazul in care iti asumi riscul pierderii custodiei copilului, ca macar sa ai dreptul sa-l vizitezi, sa petreci cat mai mult timp cu el, sa creasca intr-un fel si aproape de tine. Cand fugi, nu uita ca lasi in urma nu doar un sot pe care vrei sa-l scoti din viata ta, ci si o parte din tine - fiinta careia i-ai dat viata si care inca depinde de tine!

Situatie tip "Arunc-o pe mama din tren"

Va amintiti de filmul in care Danny DeVito, desi adult, era controlat mai ceva decat un copil si, totodata, condus pana la exasperare de o mama autoritara si posesiva? Pastrand proportiile, astfel de situatii se intalnesc si in viata de toate zilele, sa spunem atunci cand o tanara sotie si mama este in continuare considerata fetita parintilor ei, ramanand si dupa casatorie dependenta de sfaturile, mangaierea si amestecul acestora in viata noii ei familii. In loc sa decida impreuna cu sotul ei, hotararile din casa sunt luate, mai mult sau mai putin pe fata, de... mama si tata socru.
Situatia scapa total de sub control o data cu aparitia bebelusului, cand tendinta bunicilor de a dicta ce e bine si ce e rau pentru copil tinde sa acapareze si sa sufoce complet si definitiv viata tinerei familii. In aceste conditii viitorul cuplului tine de un fir de ata, divortul bate la usa, fiind de cele mai multe ori singurul mod in care poate sfarsi o astfel de situatie.
De obicei, tanarul tata este cel care cedeaza nervos si pleaca pe negandite. Gestul il poate costa enorm, caci din acel moment poate pierde totul, inclusiv relatia cu propriul sau copil, care va ramane total in stapanirea celor doi bunici, ca si mama lui, de altfel. Asa se poate sfarsi o relatie minunata cu femeia iubita, rolul de tata permanent implicat in cresterea si educarea copilului sau, pe scurt fericirea la care nu cu mult timp in urma visau protagonistii cuplului care au adus pe lume un copil.

Unde s-a gresit?
Recunosc, este foarte greu sa lupti cu dependenta fata de mama sau de tata, mai ales cand aceasta se manifesta in forme subtile care, aparent, nu deranjeaza, nu incurca, nu invadeaza, nu sufoca, nu sunt... grave. Dar pericolul exista asa ca este necesara o continua lupta, evident, cu diplomatie si tact, pentru a limita interventia si amestecul parintilor proprii si al parintilor partenerului de cuplu in noua viata.

Cum se putea rezolva?
Desi se spune "Cine nu are batrani (bunici) sa-i cumpere" - si este un mare adevar - rolul acestora trebuie... limitat, acest lucru neinsemnand ca ei trebuie indepartati, ignorati, jigniti sau marginalizati! O regula importanta pentru orice familie tanara cere ca partenerii sa-si construiasca caminul si viata singuri, sa hotarasca impreuna ce e mai bine pentru ei, acesta fiind cel mai simplu exercitiu al responsabilizarii.
Iar daca mai apare si un copil sau doi, acesta sa nu fie un pretext pentru amestecul, preluarea responsabilitatilor si deciziilor de catre bunici. Chiar daca dupa casatorie nu exista o solutie imediata si cuplul e nevoit sa locuiasca impreuna cu socrii, o prioritate trebuie sa fie gasirea unui posibilitati de a locui singuri. Cu atat mai mult atunci cand apare si un copil.

Situatia tip "Kramer contra Kramer"

Am evocat alt film celebru in care sotia isi paraseste sotul si baietelul pentru a-si regasi demnitatea profesionala. Pana in momentul divortului, sotul era complet insensibil la neimplinirile sotiei si la indatoririle vietii de familie, multumindu-se sa fie un profesionist de exceptie, dedicat muncii sale, dar desprins de calitatea de parinte. Iata insa ca viata il va pune brusc in situatia stranie pentru el de a-si creste singur copilul si numai astfel va descoperi dificultatile si bucuriile conditiei de tata pe post de mama.
Reuseste in cele din urma sa construiasca o relatie noua, minunata si adevarata cu copilul sau, pretul fiind iesirea din carapacea propriului egoism, renuntarea la comoditate, chiar si la postul bine platit, dar imposibil de pastrat in conditiile in care intreaga responsabilitate legata de cresterea unui copil ii revine ca parinte unic. Intre timp, mama copilului reuseste sa-si puna la punct viata, isi definitiveaza studiile, obtine o slujba bine platita si vrea, prin intermediul justitiei, sa-si reia total drepturile parintesti.
Se produce o celebra lupta intre cei doi, fiecare apeland implicit si la sentimentele copilului. Mama castiga pana la urma, dar isi da seama ca victoria a venit prea tarziu, relatia dintre tata si fiu e deja mult prea puternica, asa ca gestul ei de recuperare a micutului i-ar provoca acestuia o noua trauma. Pentru binele sufletesc al copilului decide sa-l lase in continuare alaturi de tatal lui.

Unde s-a gresit?
Acelasi avant care a condus la ruptura brusca si disperata a femeii de un sot al carui egoism o adusese la disperare! Plecarea ei insa a insemnat nu doar un abandon al sotului - vinovat, desigur - ci mai ales al copilului care nu a inteles nimic altceva decat ca este abandonat si vinovat, de vreme ce mama lui nu-l mai iubeste si l-a parasit.

Cum se putea rezolva?
Este greu sa trezesti la realitate un sot condus de valul succesului profesional, dedicat total acestui rol, care ajunge treptat sa uite de viata celor pe care, de fapt, ii iubeste cu toata fiinta lui. Dar chiar de aici trebuie pornit! De la existenta reala a acestei legaturi afective care trebuie readusa in centrul vietii comune a cuplului; sunt posibilitati de a o trezi din starea de uitare si altfel decat printr-o disperata ruptura, urmata de lupte si procese traumatizante pentru cel mic.

Situatia tip "Mrs. Doubtfire"

Aici ne intalnim cu un alt gen de despartire, in care sotul, divortat, ramane cu nostalgia vietii de familie pierdute, a copiilor si a legaturii sentimentale cu sotia sa. Relatia inca mai are ecou si in sufletul fostei lui sotii, a carei principala acuzatie viza incapacitatea lui de a se maturiza, de a-si asuma rolul de parinte pentru copiii lor. Dusul rece al despartirii produce o transformare: tatal alungat, barbatul acela care lua viata prea usor va incepe o lupta cu sine si cu neincrederea fostei sotii.
Foloseste ideea succesului unui actor intr-un rol feminin dintr-un spectacol pentru copii si, travestit la randul lui in guvernanta, isi asuma menajul si supravegherea propriilor sai copii. In timp se ordoneaza pe sine insusi, invata sa inteleaga viata copiilor lui si astfel sa recastige ceea ce parea pierdut pentru totdeauna - respectul si increderea tuturor.

Unde s-a gresit?
Eroarea consta in faptul ca, o data cu aparitia primului copil in viata cuplului, cei doi soti - si mai ales el - nu au reusit sa-si reconsidere viata din perspectiva noilor responsabilitati: pentru el totul a ramas neschimbat si a continuat sa se comporte ca si cum el era centrul universului - el si propriile sale dorinte, in timp ce pentru ea, semnalul lipsei lui de implicare a condu-o la incercari disperate de a schimba situatia aducand pe lume inca doi copii. Primejdia este ca parintele care este impins excesiv sa-si asume doar el cerintele cresterii copiilor sa cedeze in timp si sa ceara despartirea.

Cum se putea rezolva?
Pentru cei doi parteneri din cuplu, copilul reprezinta o mare provocare: sunt oare capabili sa raspunda acestei noi conditii de viata, in care exista cineva a carui responsabilitate o porti 24 de ore din 24? Cand unul dintre parteneri observa ca acest declic, aceasta schimbare de perspectiva nu s-a produs pentru celalalt parinte, este important sa-l ajute inca din acest moment sa inteleaga ce tip de schimbari si de concesii este important sa faca amandoi pentru ca unul sa nu fie mereu si mereu incarcat cu sarcini de familie, iar celalalt sa-si traiasca fericit viata, de parca nimic nu s-a schimbat!
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one